Recenzie Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke de James Patterson și Lisa Papademetriou

Autor: James Patterson și Lisa Papademetreiou
An apariție : 2014
Editura: Corint Junior
Nr. Pagini: 260
Acordă o notă cărții:
 

Am găsit cel mai bun preț pentru tine:

21.85 RON pe Libris 33.62 RON pe Elefant
Aspecte Pozitive:

Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke este o carte și pentru părinți și pentu adolescenți, cu scene clasice pe culoarele liceului, cu lacrimi și inimi frânte, cu momente când cerul cade peste tine pentru că ți s-a făcut de fața cu toată lumea o farsă oribilă, cu dorințe ascunse și fantezii care îți țin mintea ocupată toată zia aproape.

Cuckoo_micCred că dacă s-ar face un sondaj în lumea întreagă și persoane de peste 25 de ani ar fi întrebate care a fost cea mai frumoasă, nebună și rebelă perioadă din viața lor, răspunsul – îndrăznesc să previzionez, ar fi anii de liceu.

Se spune că din cauza vârstei, adică a adolescenței, anii de liceu ne marchează mai mult sau mai puțin destinul și implicit dezvoltarea noastră ca viitor adult. Cartea a cărei recenzie o citiți este așa cum îi spune și titlul un jurnal intim al unei fete adolescente dintr-un stat american, elevă la un liceu din Portland. Îi place să i se spună Cuckoo Clarke iar numele ei adevărat îl veți descoperi în paginile jurnalului ei.

Cuckoo va împărtăși cu cei care vor să îi citească destăinuirile, toate momentele din viața de adolescentă începând cu perioada în care a fost internată la secția de psihiatrie din cauza unei depresii și continuând cu gașca sa de prieteni și zilele de școală pline de evenimente de tot râsul sau de “toată depresia”.

Autorii cărții creează un univers autentic în care nimeni nu scapă fără o poreclă, elevi, colegi, dușmani. prieteni, vecini și profesori toți au o poreclă care îi definește. De exemplu grupul lui Cuckoo este format din fete și băieți care au porecle ca Gogoșica, Pachețel, Brainzilla, Minunatul și Coșuleț și bineînțeles că pentru fiecare există o explicație mai mult sau mai puțin pertinentă. Cartea e scrisă cu umor de calitate, e o prezentare a unei lumi pline de întrebări, de rebeliuni și decizii luate cu atâta “siguranță” incât ele vor fi schimbate în ziua urmâtoare de dimineață. Liceenii sunt oameni în devenire sunt indivizi care trec prin stări diferite încercând să înțeleagă ce se petrece cu ei și lumea din jurul lor și care chiar dacă nu recunosc de fiecare dată au nevoie cu disperare de sfatul și apropierea unui adult în viața lor. La fel cum se va întampla și cu personajele din acest jurnal. Chiar dacă încăpățânarea lui Cuckoo de a se apropia de unii profesori sau adulți o fac să pară închisă în universul ei depresiv, ea va dovedi la final că este capabilă de atașament puternic devenind dependentă de doamna Morris, vecina sa care o va lua în îngrijire după ce mama lui Cuckoo o va părăsi.

Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke este o carte și pentru părinți și pentu adolescenți, cu scene clasice pe culoarele liceului, cu lacrimi și inimi frânte, cu momente când cerul cade peste tine pentru că ți s-a făcut de fața cu toată lumea o farsă oribilă, cu dorințe ascunse și fantezii care îți țin mintea ocupată toată ziua aproape. Cartea are în paginile ei și foarte multe ilustrații alb negru care completează pentru cititori dialogurile dintre personajul principal Cuckoo și prietenii ei.

James Patterson și Lisa Papademetriou scriu o carte despre prietenie, transformare, căutare, reușita de a depăși momentele grele de pierdere, de abandon și bucuria de a realiza că prietenii, gașca ta și tu ați creat un univers indistructibil care te salvează de tentații periculoase.

O recomand oricui vrea să redevină licean preț de 200 de pagini sau acelora dintre voi care vreți să vă convingeți că prin experiențele prin care voi ca și liceeni treceți acum, mai sunt mii în toată lumea și că nu suntetți deloc singuri deși sunteți unici în felul vostru de a interpreta tot ce vi se întâmplă pe absolut toate planurile ca și adolescenți.

Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke ne-a fost oferit de către Grupul Editorial Corint, editura Corint Junior, aici puteți consulta lista de cărți și manuale oferite de această editură http://www.grupulcorint.ro

POȚI CUMPĂRA CARTEA DE AICI

21
85 LEI
Libris
33
62 LEI
Elefant
Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

Iubim comentariile tale :)