Recenzie „Lucruri minunate” de Virginie Despentes

Autor: Virgine Despentes
An apariție : 2006
Editura: Pandora M
Nr. Pagini: 220
Acordă o notă cărții:
 

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Aspecte Pozitive:

Pune feminismul într-un alt chenar, undeva între sandinism și organizațiile actuale.

Aspecte Negative:

Prea puțin desriptivism carnal pentru o scriitoare cu asemenea calitați.

Născută la 13 iunie 1969, la Nancy, scriitoarea franceză Virginie Despentes a fost comparată, nu de puține ori, cu o variantă feminină a lui Charles Bukowski. Atât creațiile sale literare, cât și cele cinematografice, cochetează cu eliberarea sexuală și cu acceptarea existenței “extremităților” în materie de geometrie carnală.

AVT_Virginie-Despentes_25983

Dincolo de o copilărie greu încercată, fiind violată cu bestialitate la vârsta de șaptesprezece ani, petrecându-și mai apoi o îndelungată vreme în compania psihoterapeuților;  dincolo de anii de după punk, în care, printre aburii alcoolului, descoperă capodoperele magnificului Bukovwski,

Virginie Despentes nu se teme de provocări, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Astfel, în anul 1993, lucrează la Paris ca un critic literar de film pornografic, locuind împreună cu o altă scriitoare aspirantă, ea lucrând ca model, în timp ce amica sa continuă să se prostitueze.

În romanul „Lucruri minunate”, Virgine Despentes ne prezintă o astfel de lume care se mișcă pe o cu totul altă axă, una a incomensurabilelor ambiții, a abandonurilor carnale împletite cu un iz de orgoliu și de dorință de a merge înainte cu orice preț.

f41750-virginie-despentes-lucruri-minunate

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Virgine Despentes.

Regăsim în creația sa literară, dincolo de îndrăznelile verbale și de săgetătoarele unități frazeologice, un damf de feminism incitant, care îmbină într-un tot omogen realitatea cotidiană cu fobiile conjugării pe care absolut orice homo sapiens le trăiește în solitudinea propriei carapace. În paginile romanului este presărat un altfel de erotism, care contopește grotescul și sublimul într-un bulgăre de realism imuabil ce numai poate fi ascuns sub preșul de la intrare.

Este, într-un mod paradoxal, beatificarea negării, care se ține departe de actul suicidal al nihilismului de altădată, revărsând într-un stil incisiv, ironic și terifiant de viu, fărâme de viață într-o societate care încă mai poartă măști înșelătoare și care încă mai ascunde bucăți de existență prin prăfuitele sertare ale felului de a fi.

Într-un anume fel, după ce termini de citit romanul, te simți oarecum nevoit să redefinești înțelesul ”efectului de bumerang”, simțind cum o parte din trăirile descoperite între coperțile cărții s-au inoculat pe nesimțite în pereții lăuntricului labirint al poveștii tale, creând astfel o anumită simbioză între raidurile verbale ale franțuzoaicei și ceea ce tu încă mai ții ascuns în tine.

O carte minunată, care nu trebuie ratată! Lectură plăcută vă doresc!

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)