Recenzie “Maestra” de L. S. Hilton

Autor: L. S. Hilton
An apariție : 2016
Editura: Litera
Nr. Pagini: 304
Acordă o notă cărții:
 

Am găsit cel mai bun preț pentru tine:

25.48 RON pe Libris 34.90 RON pe Elefant 80.00 RON pe Cărturești

MaestraMaestra de L. S. Hilton poate fi echivalentul frazei “lovitură de maestru”. Primele pagini ale acestui roman mi s-au părut plictisitoare şi obositoare.

Personajul mi se părea haotic şi cu o lipsă totală de logică. Acum alerga după postul ei mult visat într-o galerie de artă, acum era la o petrecere de dezmăţ total. Şi exact când mă pregăteam să mă las păgubaşă şi să abandonez lectura, îmi dă lovitura de graţie: crime, înşelăciune, orgii sexuale şi o “văduvă neagră” în plină acţiune.

Judith Rashleigh lucrează la o casă de licitaţii din Londra. Asta a studiat, asta şi-a dorit să facă, asta face cu toate că satisfacţiile sunt zero, iar rolul ei la locul de muncă, în ciuda pregătirii profesionale, este mai mult de servitor, omul bun la toate. După o zi epuizantă de “servitor neapreciat”, Judith o întâlneşte pe Leanne, o cunoştinţă din copilărie care o introduce în viaţa de noapte. Acceptând un post de “damă însoţitoare” la clubul Gstaad, Judith descoperă cum este să nu duci lipsa banului.

Curtezană modernă, Judith este un personaj matur ce găseşte într-o partidă de sex eliberarea tensiunilor acumulate de peste zi, o plăcere platonică unde sentimentele nu-şi au locul. Concediată de la locul de muncă în momentul în care încearcă inconştient să-l împiedice pe şeful ei să vândă un fals dându-l drept un tablou original de Stubbs, Judith face primul pas în afara sferei sale obişnuite.

La Gstaad, Judith îl cunoaşte pe James, poreclit Grăsanul, un client fidel ce face o pasiune pentru ea şi care acceptă să o ducă într-o excursie la Paris în schimbul unor favoruri sexuale. În excursie este luată şi Leanne. Aici ceea ce părea o simplă excursie, se transformă într-o tragedie în momentul în care cele două, Judith şi Leanne, îi pun lui James o doză prea mare de sedative şi acesta moare.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de L. S. Hilton.

Întocmai ca un asasin profesionist, Judith îşi acoperă urmele şi dispare de la locul crimei, trimiţând-o pe Leanne înapoi la Londra, în timp ce ea pleacă în Italia. Aici va reajunge “faţă-n faţă” cu presupusul original de Stubbs, care va da startul unui întreg val de crime şi înşelăciuni în centrul căreia se va afla Judith, ca personaj principal.

Mi-am amintit că am citit memoriile unei dame de companie celebre, care spunea că dacă vrei să localizezi curva dintr-un hotel elegant, caută femeia îmbrăcată în costumul clasic.

Maestra este un roman al cărui protagonistă este o oportunistă ce nu se dă în lături de la nimic, ba chiar găseşte o plăcere macabră în ceea ce face. Un personaj dezinhibat, Judith acţionează mai întâi din impuls, un impuls ce mai apoi se transformă în tactică logică gândită în cele mai mici detalii.

L. S. Hilton m-a uimit cu un personaj complex ce are atribuţiile unui întreg clan mafiot, care se perindă nestingherit de la Londra la Paris, şi apoi pe întreg teritoriu italian. Un personaj în aparenţă fragil, un personaj capabil de acţiuni brutale şi sânge rece; o văduvă neagră în adevăratul sens al cuvântului.

Cine cade în plasa văduvei negre? Ce beneficii va avea după toate acţiunile deprinse? Cum se va termina povestea lui Judith “dealer de artă cratimă damă de companie”? Toate astea se pot afla citind Maestra, un roman cu care L. S. Hilton îi face cititorului şi un tur gratuit în lumea artei.

POȚI CUMPĂRA CARTEA DE AICI

25
48 LEI
Libris
34
90 LEI
Elefant
80
00 LEI
Cărturești
Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

Iubim comentariile tale :)