Recenzie ”Monstrul din Prag” de H.P Lovecraft

Autor: H.P Lovecraft
An apariție : 2008
Editura: Vremea
Nr. Pagini: 240
Acordă o notă cărții:
 

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

H.P Lovecraft este pe bună dreptate supranumit tatăl literar al genului horror, aducând banalitatea istoriilor de groază la nivelul unor capodopere ale literaturii universale. Născut în 1890, Lovecraft este sortit să devină un precursor al groazei, în lucrările sale fiind suprapuse macabrul, suspansul, grotescul, suprarealismul si imaginarul gotic, combinatie ce a stârnit admiratia a numerosi creatori, printre care Jorge Luis Borges, Joyce Carol Oates, Stephen King.

Lucrarea ”Monstrul din prag” nu vine decât să confirme talentul deosebit al lui Lovecraft de a face cititorul să fie tot mai terifiat, cu fiecare filă. Un vrăjitor demult considerat dispărut, un arheolog naiv și extrem de curios, magie neagră și ocultism – iată o descriere succintă a acestui roman.

Fiecare pagină este parcă menită să îți răcească sângele în vene, să îți amintească că ești un simplu muritor în fața necunoscutului. Slova lui Lovecraft este cu atât mai penetrantă, cu cât încerci să o percepi cu raționament. Din start ești sortit eșecului, pentru că nu vei găsi răspunsuri sau soluții. Tot ce trebuie să faci este să te lași pradă imaginației, jocului artistic și să resimți împreună cu eroii principali parcursul lucrării.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de H.P Lovecraft.

Lovecraft a reușit să pună bazele unui curent care elogiază puterile necunoscute rațiunii umane, acesta făcând ravagii și acum în portofoliile unor cititori cu gusturi mai speciale.

Lecturi frumoase!

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)