Recenzie Nu Plânge Sub Clar De Lună de Heather Davis

Autor: Heather Davis
An apariție : 2010
Editura: LEDA
Nr. Pagini: 304
Acordă o notă cărții:
 

Am găsit cel mai bun preț pentru tine:

10.50 RON pe Elefant 39.90 RON pe Cărturești
Aspecte Negative:

- limbajul copilăresc pe alocuri

hd

Acum ceva timp am citit Nu plânge sub clar de lună, care m-a impresionat. Nu este doar un roman de fantasy, ci și unul care abordează realităţile vieţii de familie, cum ar fi recăsătoria unui părinte și impactul pe care acest lucru îl are asupra copilului.

În carte, lumina lunii are două puteri speciale, cea a unui decor romantic unde iubirea își arată adevărata putere, dar și cea a schimbărilor pe care le suferim fiecare dintre noi. Unele mai puțin știute de lume. Așa cum luna rareori își arată adevărată fața și noi avem o parte secretă care o păstrăm numai pentru noi.
Eroina carți, Shelby, este trimisă într-o tabără de reeducare de către mama ei vitregă din cauza unor mici greșeli în relațiile cu băieții. Deși Tabăra Semilunii se arată a fi plictisitoare și plina de restricții, în cale îi apare Austin Bridges al lll-lea, un băiat frumos, dar foarte misterios, cu ochii adânci, de culoarea chihlimbarului.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Heather Davis.

De la apariția lui Austin în paginile romanului, începe o întregă serie de evenimente…

POȚI CUMPĂRA CARTEA DE AICI

10
50 LEI
Elefant
39
90 LEI
Cărturești
Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

  1. Cristina Slusariuc
    Reply

    Eu am fost atrasa in principal, de titlul ei. Este draguta! Pentru cine vrea o lectura usoara, de genul fantasy, este numai buna. 🙂

Iubim comentariile tale :)