Recenzie Numai cu fiica mea de Raluca Macu

Autor: Raluca Macu
An apariție : 2016
Editura: Azbest Publishing
Nr. Pagini: 86
Acordă o notă cărții:
 

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

A crea viață reprezintă una dintre cele mai frumoase experiențe ale unei vieți. A deveni părinte, pentru cei își doresc acest lucru, este o împlinire. Chiar înainte de a se naște, părinții proiectează asupra viitorului propriilor copii: să fie sănătoși, să fie iubiți, să-și construiască o carieră, să întemeieze la rândul lor o familie. Trăiri absolut normale pe care autoarea, Raluca Macu le-a dorit pentru fiica sa, Emma.

Dar viața este plină de evenimente tragice. Ce se întâmplă atunci când copilul pe care îl aștepți atât de mult, trebuie să se confrunte din primele clipe de viață cu un diagnostic greu de identificat? Pornești într-o călătorie care îți va schimba total perspectiva asupra vieții.

Prima călătorie este aceea de a afla un diagnostic corect. Pe parcursul ei, te lovești de răspunsuri evazive, mentalități învechite, de propria ta neputință. Cu ajutorul familiei și al prietenilor, al timpului petrecut vizitând alte locuri și cunoscând alți oameni în situații asemănătoare, eviți să cazi iar în rutină și să normalizezi pe cât posibil situația. Călătoria în locurile sfinte poate ajuta, de asemenea, la găsirea unui echilibru interior.

Sunt suficiente toate acestea pentru a trece peste? Vindecă timpul?

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Raluca Macu.

Compar durerea resimțită cu o cărămidă care ți se pune forțat și neașteptat în buzunar. La început, prea mare, grea, incomodă;treptat te obișnuiești cu ea și aproape uiți ce cari, dar de fiecare dată când bagi mâna în buzunar, te lovești de ea.

Întrebată deseori cum face față situației, autoarea răspunde:

Așa se zice că timpul vindecă orice rană și cu timpul, situația devine mai suportabilă, dar nu e așa. În schimb, am văzut familii unite, oameni care se iubeau și asta era foarte important.

Cartea este pe departe a fi o operă literară, dar compensează enorm prin mesajul pe care îl transmite: a iubi și a nu renunța.

 

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

Iubim comentariile tale :)