Recenzie „O povestioară lumpen” de Roberto Bolaño

Autor: Roberto Bolaño
An apariție : 2015
Editura: Univers
Nr. Pagini: 128
Acordă o notă cărții:
 

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Aspecte Pozitive:

Un lucru care m-a impresionat la această carte a fost veridicitatea acțiunii. Am avut impresia, de la început, pană la ultima filă, că mă aflu lângă personajul principal și asist tăcut la toate dramele acesteia.

Aspecte Negative:

Cred că singurul lucru pe care eu, personal, l-am găsit puțin ciudat, a fost faptul că în această carte fatalitatea unor întâmplări este prezentată simplu, anost și nu este pus foarte tare accent pe spectaculosul situației.

Pot afirma cu certitudine că această carte este una atipică. Nu este despre aventuri, mistere nedeslușite, personaje excepționale în situații spectaculoase, nici măcar despre oameni obișnuiți și viețile lor cotidiene. Protagoniștii acestei opere sunt doi frați rămași orfani, iar în prim-plan se află Bianca, aceasta fiind și personajul narator.

Cei doi frați își dau seama că nu pot trăi din pensia de urmaș și își iau fiecare câte un job, Bianca la un coafor, iar fratele său la o sală de forță. Cum era de așteptat, aceștia renunță la școală încetul cu încetul și ajung să trăiască într-o rutină mizeră, viața lor rezumându-se la mersul la lucru și uitatul la televizor sau la filme închiriate. La scurt timp, se mută în casa lor doi prieteni ai fratelui său, numiți libanezul și bolognezul, aceștia fiind mai mult un personaj colectiv, decât personaje individualizate. Eu am considerat că acest detaliu este unul semnificativ, deoarece anunță începutul degradării morale și spirituale a Biancăi, deoarece ea dă dovadă de atâta indiferență, încât nici nu-i păsa cu care dintre ei se culca-desigur, o anumită scuză ar fi faptul că semănau extrem de mult, lumea îi credea chiar frați.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Roberto Bolaño.

Atitudinea mea, acum știu asta, era a cuiva care-și ține ochii larg deschiși, în timp ce fratele meu și prietenii lui păreau că bântuie prin locuri ireale sau închipuite, cu ochii închiși. Pe de altă parte, a ține ochii deschiși înseamnă a te consuma. Iar eu mă consumam.

Munceam, făceam cumpărăturile, mă uitam la televizor, îl însoțeam pe fratele meu să închirieze casete. Câteodată, noaptea, mă aplecam cu totul peste fereastră, și noaptea îmi părea luminoasă ca ziua. Uneori aveam impresia că înnebunisem, căci nici asta nu putea fi normal, atâta claritate, însă în fond știam că nu voi înnebuni niciodată.

Bianca trece printr-un amplu proces al degradării morale, iar involuția acesteia se realizează treptat. Catalizatorul final, cel care chiar a împins-o înspre un status de delincventă a fost sărăcia, cauzată în principiu de pierderea jobului fratelui său. Ea joacă rolul principal într-un plan pus la cale de cei doi prieteni ai fratelui său, dar, într-o mai mică măsură. și de acesta. Ce ajunge să facă și care e fino finalisul planului lor, vă las pe voi să aflați.

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)