Recenzie Onoare de Elif Shafak

Autor: Elif Shafak
An apariție : 2003
Editura: Polirom
Nr. Pagini: 392
Acordă o notă cărții:
 

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Elif Shafak este una din autoarele mele preferate, îmi place mult felul ei de a scrie, temele abordate, modul în care își prezintă personajele.

Onoare este o poveste cutremurătoare, șocantă ce se rotește continuu în jurul unui cuvânt de o importanță majoră pentru lumea musulmană.

Cartea prezintă povestea a trei generații, a unor familii cu ce aveau mai de preț pătat: onoarea. Acțiunea culminează cu o crimă, una de onoare: un fiu își ucide mama.

Din primele paginii facem cunoștință cu Esma. Mamă a două gemene, e hotărâtă să scrie o carte în onoarea mamei sale. Pleacă la închisoarea Shrewsbury unde după 14 ani este eliberat fratele ei: Iskender.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Elif Shafak.

Îl voi lăsa acolo. Într-o cameră din casa mea. Nici prea departe, nici prea aproape. Îl voi ține închis între acei patru pereți, între ură și iubire, pe care nu mă pot împiedica să le simt, prizonier pentru totdeauna într-o cutie din sufletul meu.

E fratele meu.

El, un ucigaș.

Deodată pornim într-o incursiune în trecut într-un sat din Eufrat pentru a reconstitui piesă cu piesă drama unei familii: Naze aduce pe lume doua gemene: Pembe și Jamila. Adem o ia de soție pe Pembe deși era îndrăgostit de Jamila. Se mută la Londra, o Londră a anilor 70 când rasismul era în floare, au trei copii: Iskender, Esma si Yunus. Adem își părăsește soția pentru Roxana. Pembe are o relație platonică cu Elias, considerată dezonorantă pentru familia ei. Această relație fiind motivul crimei.

Inima omului ca soba. Producem căldură, facem energie, în fiecare zi. Dar când acuzăm pe alții, când spunem lucruri cumplite, energia dinăuntru se duce în altă parte. Inima se răcește.

E întotdeauna mai bine să privești înăuntru. Lasă-i pe ceilalți să-și poarte singuri de grijă. Fiecare amărăciune e bagaj greu. De ce să-l cari? Ești un balon cu aer cald. Spune-mi unde vrei să mergi în sus sau în jos? Lasă în urmă furia, durerea, lasă sacii să cadă.

Deși firul epic ne este cunoscut din primele capitole, scriitoarea nu se dezminte și ne pregătește pe final o răsturnare de situație, una la care vă spun drept nu mă așteptam.

În concluzie, o carte ce merită citită. O dramă psihologică ce prezintă cruda realitate din societatea musulmană cu personaje cu trăiri intense și complexe, cu o soartă nemiloasă și plină de durere, dornice să se autodepășească, care vor reuși sau nu acest lucru.

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)