Recenzie „Sabriel” (Vechiul Regat #1) de Garth Nix

Autor: Garth Nix
An apariție : 2007
Editura: Rao
Nr. Pagini: 412
Acordă o notă cărții:
 

Am găsit cel mai bun preț pentru tine:

41.40 RON pe Libris
Aspecte Pozitive:

Personaj central feminin puternic şi lipsit de veşnica idee de 'domniţă la ananghie'.

Garth Nix este un scriitor de origine australiană ale cărui scrieri sunt încadrate în sfera romanelor fantastice pentru copii şi adolescenţi, cele mai notabile fiind seriile the Old Kindom (tradusă în limba română sub numele de Vechiul Regat), Seventh Tour şKeys of the Kingdom.

Din cele patru serii de romane ce le are la activ Garth Nix, în limba română s-a tradus şi s-a publicat doar seria Vechiul Regat. Din această serie, în România s-au publicat volumele Sabriel, Lirael și Abhorsen. Deşi, iniţial, Vechiul Regat a apărut ca o trilogie, pe parcurs s-a mai îmbogăţit cu încă un volum, Clariel, volum încă nepublicat în limba română.

Lumea făurită de autorul Garth Nix este alcătuită, pe de o parte, de un tărâm plin de magie, Vechiul Regat, pe de altă parte, plin de tehnologie, Ancelstierre.

În timp ce Vechiul Regat mişună de magie, vrăjitorie şi un iz antic de legendă, Ancelstierre abundă de tehnologie, maşinării făurite de oameni şi o modernitate lipsită de magie si mistic. Despărţite de un Zid cele două tărâmuri par complet separate unul de celălalt; magia nu funcţionează în Ancelstierre, iar tehnologia, precum maşinile, telefoanele etc., sunt complet nefolositoare în Vechiul Regat. Pot exista diferenţe substanţiale chiar şi la nivel de fus orar şi schimbări meteorologice, dacă în Vechiul Regat este iarnă, posibil ca în Ancelstierre să fie primăvară, şi nu numai.

În această lume ciudată, cititorul o cunoaşte pe Sabriel, viitoare moştenitoare a rangului de Abhorsen. Născută în Vechiul Regat, orfană de mamă încă din pruncie şi fiică a lui Abhorsen, singurul necromant care îi călăuzeşte pe morţi către somnul de veci, creşte şi este educată la Colegiul Wyverly, din Ancelstierre. Acest colegiu deşi aparţine Ancelstierre- ului, este înconjurat de unde magice din Vechiul Regat fiind la o distanţă de câţiva kilometri de Zidul ce- l desparte de acesta. Aici, Sabriel învaţă atât despre magia din Vechiul Regat cât şi despre tehnologia din Ancelstierre. În ceea ce priveşte tainele necromanţiei, ele sunt dezvăluite în timpul rarelor vizite ale tatălui său, precum şi din Cartea Morţilor, carte dată din generaţie în generaţie de la un Abhorsen la altul.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Garth Nix .

Traiul liniştit se schimbă în momentul în care primeşte brusc banduliera cu cei şapte clopoţei a tatălui ei, banduliera cu ajutorul căreia Abhorsen putea trimite morţii în somnul de veci şi care apărea la următorul Abhorsen în momentul în care celălalt nu se mai întorcea de pe Tărâmul Morţilor.  Mânată de dorinţa de a afla ce s-a întâmplat cu tatăl său, Sabriel porneşte în călătorie spre Vechiul Regat.

În această călătorie, descoperim un personaj cu caracter puternic, lipsit de fragilitatea tipic feminină. Sabriel nu este acel tip de personaj feminin care tot timpul trebuie sa fie salvată ci din contră, ea este în întregime eroina poveştii, omul ce salvează situaţia prin forţe proprii. Însoţită de pisica generaţiilor Abhorsen, Mogget, un spirit încătuşat de milenii în trup de felină şi apoi de Touchstone, cel încătuşat într-o statuie de sute de ani, salvat de eroină, Sabriel porneşte într-o misiune de salvare a cărei izbândă e mereu sub semnul întrebării.

Va reuşi Sabriel să-şi găsească tatăl, dar şi să treacă de toate forţele inamice ce-i vor sta în cale în lunga călătorie? Şi, mai ales, cum va învăţa tânăra Sabriel să fie un urmaş Abhorsen pe măsura predecesorilor?

POȚI CUMPĂRA CARTEA DE AICI

41
40 LEI
Libris
Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)