Recenzie “Suflete tari ” de Camil Petrescu

Autor: Camil Petrescu
An apariție : 1925
Editura: Curtea Veche
Nr. Pagini: 102
Acordă o notă cărții:
 

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Opera “Suflete tari” aparține genului dramatic, fiind scrisă de către Camil Petrescu, un bine cunoscut romancier și dramaturg al literaturii noastre.

Pot spune că lecturarea a fost una ușoară și plăcută, însă nu m-a dat pe spate, nu mi-a captat foarte mult suspansul.De altfel, până acum nu am găsit o operă dramatică despre care să pot spune că a făcut asta.

Subiectul este inspirat din romanul “Roșu și Negru” a lui Stendhal și prezintă povestea unei iubiri neîmpărtășite pe care Andrei Pietraru , protagonistul, o are pentru stăpâna sa, Ioana Boiu.

Acesta lucra de mai bine de șase ani pentru familia Boiu ca bibliotecar,  sentimentele pentru Ioana fiind prezente încă de la început şi sporindu-se cu trecerea timpului, el ajungând să  rupă chiar și o logodnă de dragul  ei.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Camil Petrescu.

La fel precum aspirațiile lui Julien Sorel , Andrei preferă să se sinucidă decât să mai păstreze această taină neîmpărtășită.De la acest eveniment de declanșează o serie de întâmplări neprevăzute.

De fapt,cea mai bună metodă ca să înveţi să înoţi e să te arunci dintr-o dată în apa cea mai adâncă . Ani de yile am privit de pe tărmul înalt…Acum am sărit în valuri şi înot…”

Chiar dacă Andrei susține că o iubește pe Ioana în opinia mea, această iubire este una platonică,  mai mult o obsesie, o dorință de a avea ceva pe care ți-l dorești cu ardoare dar nu îl poți avea.

Toate aceste întâmplări şi obsesii nu duc tocmai la un final fericit, iar fiecare personaj ajunge să plătească pentru faptele săvârşite.

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)