Recenzie Supuse sau Rebele de Aurora Liiceanu

Autor: Aurora Liiceanu
An apariție : 2014
Editura: Polirom
Nr. Pagini: 240
Acordă o notă cărții:
 

Am găsit cel mai bun preț pentru tine:

23.99 RON pe Elefant 25.96 RON pe Cărturești
Aspecte Pozitive:

Un studiu bine documentat, interesant și plăcut de citit.

Aspecte Negative:

Stilul poate fi puțin obositor pentru cei care nu sunt obișnuiți cu acest gen.

Supuse sau rebele – două versiuni ale feminității” este titlul complet al acestei cărți semnată de Aurora Liiceanu, cel mai cunoscut psiholog autohton și una dintre cele mai de succes autoare publicate de Editura Polirom.

În Supuse sau rebele Aurora Liiceanu tratează tema feminității raportându-se la două femei care au în comun doar epoca în care au trăit (s-au și cunoscut la un moment dat) și faptul că au fost căsătorite cu scriitori remarcabili, în rest fiind complet diferite. Prima dintre ele este Hadley Richardson – prima soție a lui Ernest Hemingway, iar cea de-a doua este Zelda Fitzgerald – excentrica soție a lui F. Scott Fitzerald.

Aceste două femei întruchipează două arhetipuri diferite ale feminității. Hadley, pe de-o parte este soția devotată și iubitoare. Își sprijină soțul, în ciuda comportamentului său și îi rămâne alături  până când acesta renunță la ea. În extrema cealaltă, Zelda este rebelă, excentrică și cu o dorință (și capacitate) extrem de mare de a fi și altceva nu doar soția și muza celebrului ei soț.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Aurora Liiceanu.

Raportându-ne la zilele noastre vom realiza că întâlnim la tot pasul atât Zelde cât și Hadley, chiar dacă unele aspecte din viața lor par rupte dintr-o poveste sau, dintr-un film mai degrabă și chiar dacă epoca lor a apus de mult. “Viața este concretă. Realul este stufos, lumesc, plin de amănunte care ne fac imaginația să lucreze.[…]Povestea deschide ferestre în mintea cititorului. Ferestrele fiecăruia. Cuvintele cheamă dincoace de ele, dincolo de ele și peste ele. Aşa cum am scris, așa mi s-au părut mie cele două vieți, ca două povești.” – notează autoarea la finalul cărții. Şi, într-adevăr, Supuse sau rebele este mai degrabă o carte compusă din două povești, decât un studiu foarte bine documentat.

Este o lectură plăcută, interesantă pentru cei fascinați de tema feminității, a psihologiei în general sau celor fascinați de biografiile celebrităților.

POȚI CUMPĂRA CARTEA DE AICI

23
99 LEI
Elefant
25
96 LEI
Cărturești
Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)