Recenzie “Taxidermie” de Narcisa Stoica

Autor: Narcis Stoica
An apariție : 2014
Editura: Tracus Arte
Nr. Pagini: 568
Acordă o notă cărții:
 

Am găsit cel mai bun preț pentru tine:

38.53 RON pe Elefant
Aspecte Pozitive:

Toate ca toate, a fost un roman excepţional din punctul meu de vedere, bine structurat şi bine punctat. Plin de situaţii neaşteptate şi de provocări cum rar mi-a fost dat să văd în cărţi. A fost fantastic felul în care misterul s-a păstrat şi cum, până la urmă, m-a făcut să-l iubesc.

taxidermieAcţiunea din Taxidermie de Narcisa Stoica se desfăşoară în Imperiul celor 52 de Satrapii şi este declanşată atunci când Împăratul Rahmen întâi anunţă un concurs stabilit între fiica şi cei doi fii ai săi având ca premiu însuşi tronul regal.

Apare mai apoi tânărul taxidermist Jaer Verron, un aventurier desăvârşit, în căutare continuă de noi provocări. Tocmai din cauza aceasta este aruncat în temniţă în urma unei laude de sine, mai apoi fiind ajutat să evadeze de către Cuna Ragazi.

Ei bine, atunci când am început să citesc romanul de debut al Narcisei Stoica nu m-am aşteptat la o acţiune amplă sau să mă intrige, dar spre surprinderea mea a fost tocmai pe dos.

Mi-a plăcut în mod special faptul că a fost primul SF românesc pe care l-am citit vreodată şi a fost mult mai bun decât unele americane exagerat de popularizate.

Personajele au fost construite într-un mod admirabil, nu cu un lux de detalii grozav, dar cu un bun gust şi cu talentul de a crea oameni adevăraţi din nimic. Fie îi iubeai de-ţi trosnea inima, fie îi urai de-ţi venea să dai cu cartea de perete.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Narcis Stoica.

Recunosc că nu sunt mare fac al SF-ul, dar Taxidermie a fost unul dintre romanele pe care începi să le citeşti şi nu te mai saturi. Chiar dacă este lung, devii practic obsedat să afli ce urmează să se întâmple.

M-a indus în eroare iar la final am aflat că tot ceea ce credeam eu s-a spulberat şi nu am avut cum să anticipez nimic. Misterul a fost strâns cusut cu aţă albă şi au fost lăsate mici petice pe ici pe colo necusute care doar te făceau să-ţi pui şi mai multe întrebări.

Una peste alta, a fost un roman excepţional din punctul meu de vedere, bine structurat şi bine punctat, plin de situaţii neaşteptate şi de provocări cum rar mi-a fost dat să văd în cărţi.

Felul în care s-a păstrat misterul până la final a fost fantastic și asta m-a făcut să iubesc cartea.

POȚI CUMPĂRA CARTEA DE AICI

38
53 LEI
Elefant
Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

  1. cornelia
    Reply

    Nici eu nu sunt un fan al SF-ului,dar ma bucur cand vad recenzii la carti romanesti.Multumesc 🙂 .Recunosc ca nu prea am citit carti de autori romani,in afara marilor clasici,dar imi propun ca pe viitor sa dau o mai mare atentie acestora.

Iubim comentariile tale :)