Recenzie ”Tersias” de G.P. Taylor.

Autor: G.P: Taylor
An apariție : 2006
Editura: RAO
Nr. Pagini: 320
Acordă o notă cărții:
 

Am găsit cel mai bun preț pentru tine:

35.44 RON pe Libris
Aspecte Pozitive:

Simplitatea textului dă o inconfundabilă notă de autenticitate.

Aspecte Negative:

Fantasy-ul lui G.P. Taylor este uneori mult prea avântat.

G.P. Taylor creează în romanul ”Tersias” o lume aparte, în care  logicul și ilogicul, fantasmagoricul și sentimentele se întrepătrund armonios. O lume cu vrăji, blesteme, o cometă cu iz apocaliptic, hoți, politicieni corupți, șarlatani, un pumnal, o piatră de alabastru și Tersias, clarvăzătorul orb.

Acțiunea se petrece în Londra unei perioade cu iz medieval, mai mereu la periferie, departe de lumea ostentativă a nobilimii, autorul purtându-ne prin tot felul de cârciumi, spelunci imunde și clădiri în care vechiul și noul se amestecă într-un cosmopolitism contondent, imaginarul lui G.P.Taylor clădind tot felul de întâmplări în care absolut totul pare posibil, de sub mângâierea și entuziasmul condeiului său ivindu-se personaje care de care mai malefice, fiecare cu gândul la împlinirea viselor simandicoase, învelite în promoroaca incomensurabilei lăcomii.

Într-o lume întunecată autorul presară firavi stropi de lumină care sădesc speranța peste brazdele destinelor într-un ritm antrenant, în care aventura își sporește intensitatea de la o pagină la alta.

Cartea nu este și nu va fi vreodată o capodoperă literară, totuși, în ciuda acestui lucru, povestea prinde cititorul în plasa unei fermecătoare povești, plină de o pâcloasă intrigă, trăiri și răscoliri uimitoare. G.P.Taylor este un scriitor de pluton, care nu iese în evidență prin utilizarea unor unități frazeologice deosebite, ba dimpotrivă, îmbinarea cuvintelor nu are nimic special, însă tocmai această simplitate a stilului asigură fluența și intensitatea romanului, învelindu-l într-o aureolă aparte, care îl scutură de praful redundanței și a inutilității.

” Tersias” nu este o poveste oarecare, ea fiind împletirea armonioasă dintre basm și biciul realității, într-o îngemănare de aventuri purtate pe pleoape de vis neostenit.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de G.P: Taylor.

Dintr-un anumit punct de vedere romanul ”Tersias” pare încercarea de resuscitare a basmelor adaptate la realitatea momentului conceperii sale.

O carte antrenantă!

Lectură plăcută!

POȚI CUMPĂRA CARTEA DE AICI

35
44 LEI
Libris
Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)