Recenzie „Tronul de cleștar” (Tronul de cleştar #1) de Sarah J. Maas

Autor: Sarah J. Maas
An apariție : 2013
Editura: Rao
Nr. Pagini: 512
Acordă o notă cărții:
 

Am găsit cel mai bun preț pentru tine:

45.99 RON pe Libris 49.99 RON pe Elefant 49.99 RON pe Cărturești
Aspecte Pozitive:

Personajele sunt conturate impecabil, acțiunile sunt firești.

tronul-de-clestar_1_fullsize

Tronul de cleştar este primul volum al unei serii de excepţie unde feminitatea şi delicateţea pot fi atuuri fatale în mâinile unei asasine profesioniste.

Sarah J. Maas este o scriitoare de origine americană, născută la New York. A debutat ca scriitoare cu romanul Tronul de cleștar (Throne of Glass), roman ce a devenit în scurt timp în topul celor mai mari vânzări potrivit New York Times și USA Today.

Acestui roman i-au urmat alte trei volume Diamantul de la Miezul Nopții (Crown of Midnight), Moștenitoarea Focului (Heir of fire) și Regina Umbrelor (Queen of Shadows), cele patru cărți reunindu-se în seria denumită după primul volum, Tronul de Cleștar. 

În limba română, au fost publicate doar primele trei volume ale seriei: Tronul de cleștar, Diamantul de la Miezul Nopții și Moștenitoarea Focului.

Basm, magie, legendă, lupte specifice arenelor romane, intrigi de curte, prinți și prințese, asasini de legendă, romantism și nu numai; acestea sunt cuvintele ce pot descrie volumul Tronul de cleștar. Sarah J. Maas creează o lume de basm ce ar putea foarte bine să se suprapună realității de dincolo de pagini.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Sarah J. Maas.

Avem parte de o lume dură creată prin asuprire și război, o lume unde ambițiile meschine și puterea creată prin frică fac diferența. Facem cunoștință cu Celaena Sardothien, orfană de la opt ani, adoptată și inițiată în arta crimei de șeful celei mai mari Bresle de Asasini, devenită la doar șaptesprezece ani cea mai mare asasină a Adarlanului și aruncată  în crunta închisoare din Endovier, unde, în ciuda faptului că rata de supraviețuire este de o lună, ea rezistă încă, după un an. Trădată de breaslă și având drept cel mai mare dușman pe însuși regele Adarlanului, singura speranță a Celaenei este aceea că poate într-o zi o să-și recapete libertatea de mult pierdută.

Speranța vine la un an de la capturarea și închiderea ei în crunta închisoare din Endovier, când primește vizita neașteptată a prințului Adarlanului, Dorian Havilliard. Scopul? Regele Adarlanului organizează o competiție între cei mai mari răufăcători ai regatului în căutarea celui mai bun care să devină Campionul Regelui.

Din dorința sa de a-și submina tatăl, Dorian o alege pe Celaena pentru această competiție. Miza? Libertatea. Dacă câștigă competiția Celaena își poate câștiga libertatea după ce lucrează șase ani ca asasin al regelui.  Va accepta Celaena propunerea prințului sau va considera că șase ani de muncă pentru regele care i-a ucis părinții este prea mult? Ce va fi mai mare: dorința de a fi în libertate sau ura?

Sarah J. Maas creează un roman pentru toți iubitorii de fantastic. Personajele sunt ilustrate cu o acuratețe de nedescris, acțiunile vin firesc și de o realitate fantastică. Schimbări de situație, prietenie neașteptată, mister, planuri malefice și o magie renăscută face din Tronul de cleștar o lectură excelentă pentru toți cei care vor o realitate cruntă împletită cu sensibilitate de epocă.

Locul al doilea este doar un titlu drăguţ pentru primul învins.

POȚI CUMPĂRA CARTEA DE AICI

45
99 LEI
Libris
49
99 LEI
Elefant
49
99 LEI
Cărturești
Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Website Comments

    • Diana Daniela Macovei
      Reply

      Este o serie bestială şi cu fantastic cât cuprinde. Nu o să fii dezamăgită. 🙂

Iubim comentariile tale :)