Recenzie „Tu conduci afacerea” de Clay Mathile

Autor: Clay Mathile
An apariție : 2015
Editura: ACTsiPoliton
Nr. Pagini: 252
Acordă o notă cărții:
 

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

„Tu conduci afacerea, n-o lăsa pe ea să te conducă” aceasta este expresia care m-a făcut să îmi doresc să citesc această carte.

Ți-ai imaginat că poate exista o carte care să te învețe cum să îți găsești direcția într-o afacere, cum să îți controlezi afacerea și cum să găsești sistemul de operare potrivit? Nici eu, dar am descoperit toate aceste lucruri în cartea lui Clay Mathile.

Atunci când ai o afacere tinzi să ai mereu controlul, fără să te gândești la libertatea angajaților. Vrei ca totul să fie în controlul tău. Dar când tu ai controlul absolut, afacerea ta este deja în decădere, prin control distrugi independența și creativitatea angajaților.

Ca și antreprenor te-ai gândit să faci schimb de rol cu un angajat din firma ta, orice angajat?

Această carte te învață cum să experimentezi asta și îți explică ce impact poate avea această experiență asupra angajatului tău.

Un alt lucru de care afacerea ta are nevoie este viziunea. Nu uita niciodată să împărtășești viziunea ta angajaților și nu îți uita viziunea.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Clay Mathile.

„Înainte de a-ți putea influența organizația în mod autentic și semnificativ, trebuie să îți clarifici viziunea personală sau visul, astfel încât toți să îl cunoască și să îl înțeleagă”

Această carte nu este o simplă lectură, este un mod de conștientizare. Autorul îți menține concentrarea în permanență prin întrebări care să te ajute să îți crești și să îți optimizezi afacerea.

Eu nu am o afacere, dar acum știu cum să încep una, știu cum să o construiesc, de ce am nevoie pentru a o menține la un nivel de profit mare. Am învățat cum afacerea mea depinde de un consiliu, cum să îmi aleg acest consiliu.

Și nu în ultimul rând am învățat ce impact poate avea familia în afacere.

„Tu conduci afacerea” de Clay Mathile este o carte valoroasă pe care nu doar trebuie să o citești, ea trebuie pusă în practică.

Spor la dezvoltare!

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA CĂRȚII PE:

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)