Top 5 preferințe Editura Litera la Bookfest 2017

Pe primul loc se află  “Io contra Statele Unite ale Americii” de Paul Beatty –  este al treilea roman consecutiv distins cu premiul Man Booker, în consacrata colecție Clasici Contemporani Litera, după „O cale îngustă spre nordul îndepărtat”, de Richard Flanagan și „Scurtă istorie a șapte crime”, de Marlon James.  

Pe al doilea loc se află „Cartea a patra. Lupta mea. Dansând în întuneric” de Karl Ove Knausgård – În România, la Editura Litera sunt disponibile primele patru volume din serie: „Moartea unui tată”, „Un bărbat îndrăgostit”, „Insula copilăriei”, „Dansând în întuneric”, iar următoarele două sunt în curs de apariție.

Pe al treilea loc se află “Mica enciclopedie Hygge” de Meik Wiking – top seller pe Amazon și carte-fenomen în peste 30 de țări, a ajuns în România un trend foarte apreciat prin această carte minunat ilustrată care ne învață cum să trăim mai frumos.

Pe al patrulea loc se află „Când înflorește liliacul”, de Martha Hall Kelly – în colecția Blue Moon, este un roman extrem de emoționant și memorabil, o poveste inspirată de evenimente și de oameni reali.

Pe al cincilea loc se află  „Drumul spre iad. Europa 1914 – 1949”, de Ian Kershaw – din colecția Kronika. În 1939, europenii aveau să înceapă un război în care uciderea civililor a ocupat scena centrală și care a culminat cu Holocaustul.

Pe toate le găsiți pe Editura Litera 🙂

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 goodreaderi s-au alăturat Tribului GoodRead.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)